„Inteligența unei femei poate fi comparată cu respirația naturii: moale și tăioasă în același timp”

„De ce sunteți aici, domnule Beneath?” îl întrebă Beatrice pe Brian.

„Să vă seduc,” fu răspunsul scurt al lui Brian, care schiță un zâmbet atât de dulce pe fața doamnei Evans.

„Și… aș putea ști motivul pentru care vreți să faceți asta sau cui i-ar fi convenientă o relație amoroasă între noi doi?” întrebă Beatrice, punând un oarecare flirt în acele cuvinte.

„Desigur că puteți, căci de altfel n-am de ce ascunde asta: am fost trimis aici de Christine Bircham, care-i și cea interesată de altfel de viitoarele alegeri ale noului episcop și să poată să controleze și biserica astfel, înlăturându-vă pe dvs. din acea „competiție.”

„La așa ceva oricând mă pot aștepta de la Christine. Totuși nu pot înțelege motivul pentru care ați acceptat dumneavoastră asta și ce-ați avea de câștigat personal: nici cucerindu-mă, nici spunându-mi despre planurile doamnei Bircham.”

„Libertate: pentru mine și pentru o persoană dragă mie. Iar ca să obțin acea libertate sunt cumva obligat să mă prefac a fi persoana slabă care par a fi acum, stând în fața dumneavoastră.”

„Și numele acelei persoane dragi inimii dvs. e fără doar și poate Eva Stonebridge, nu-i așa?”

„Așa e. Aveți absolută dreptate, Beatrice și încă odată mă conving de faptul că, ca întotdeauna, sunteți o persoană extrem de inteligentă. Ceea ce nu știți însă e de ce am făcut ce am făcut, și de ce soțul dvs., John Evans a pierdut în cele din urmă controlul asupra negoțului de tabac cubanez. Cea care mi-a cerut asta a fost…”

„Știu prea bine cui i-a fost necesară și de folos acea afacere,” răspunse Beatrice, luându-l pe Brian prin surprindere, căci atunci când ea spuse primul cuvânt, întrerupându-i astfel gândul, el se așteptase ca ea să se înfurie. Beatrice însă părea mai mult decât calmă în acele clipe.

Se miră și mai mult însă când ea-și trase scaunul mai aproape de el, apropiindu-se amenințător de mult de fața lui, pentru a-i putea șopti la ureche: „…aceasta însă nu-i ceva să mă deranjeze în aceste clipe, căci nicicând nu mi-a plăcut de altfel acea afacere: pentru simplul și unicul motiv că Emma Foster îi dădea în permanență târcoale soțului meu. Acum însă, cu John departe de acea „afacere,” pot sta și eu pic mai liniștită. Dar… asta nu înseamnă că le voi permite pur și simplu, Christinei și lui Luis, să-l distrugă pe soțul meu și astfel să mă îngenuncheze și pe mine,” și din nou Beatrice îl străfulgeră pe Brian cu ai ochi superbi.

Și avea și de ce să se simtă impozantă, căci era o femeie extrem de frumoasă, chiar și la ai ei 45 de ani, cu păr blond, lung, și cârlionțat, și cu o siluetă de invidiat chiar și de adolescente. În timp însă al ei păr ce odată părea de aur căpătă o ușoară nuanță de roșcat, fără a-i știrbi însă din frumusețe sau a se simți amenințată cu a-și pierde poziția în fața oricărei femei căreia i-ar fi trecut prin cap să se declare a Beatricei rivală.

Cu toate acestea însă Beatrice avea un mare regret: acela de-a nu putea deveni mamă, și tocmai din această cauză se putea oarecum identifica cu Brian, al cărui dorință de-a deveni tată era bine știută în cercurile în care se învârteau, precum se știa și motivul pentru care el se apropiase de Eva, un motiv despre care oamenii puteau totuși doar susura unul la urechile altuia din „respectul” pe care-l aveau pentru Sophie care-i era acestuia soție legitimă.

Astfel, aducându-și aminte despre tot ceea ce auzise în tot acel timp despre Eva și despre faptul că aceasta-i putea dărui un copil lui Brian, Beatrice deveni dintr-o dată extrem de geloasă și, în capul ei, atât de neașteptat că și ea se miră de asta, se compară cu Eva. De fapt Beatrice cea de acum 20 și ceva de ani se compară cu tânăra „protejată” a lui Brian, căci și John ca și Brian își dorise mult un copil, în timp ce soția lui legitimă nu-i putuse da unul.

Numai că, spre deosebire de Brian care făcea totuși totul un pic mai discret, John făcuse totul fățiș și chiar intenționat uneori pentru a o răni pe Beatrice, reproșându-i astfel „imposibilitatea” ei de-ai dărui un copil, „forțându-l” astfel să caute în alte brațe ceea ce nu avea acasă.

Cu toate acestea însă toate cele spuse cândva de John nu fuseseră decât o scuză, căci chiar și de i-ar fi dăruit Beatrice un copil, el tot ar fi călcat strâmb, căci așa-i era firea: zbuciumată și sărind ca albinuța din floare în floare.

Dar, chiar dacă fusese mereu un Don Juan, John nu obținu nicicând ceea ce-și dori: acel copil mult iubit. Și, chiar de „încercase” el să „obțină” acel „trofeu” iubit cu multe femei, nu putu și pace. Dar chiar și așa nu se acuză nicicând pe sine, ci mereu dădu vina pe ele și chiar de avea deja peste 50 de ani tot căuta să-și îndeplinească al său mare vis, care rămânea în cele din urmă doar un vis.

Deodată însă Beatrice privi țintă în ochii lui Brian, numai că strălucirea ochilor ei deveni din curioasă oarecum sălbatică, de parcă l-ar fi atacat în acele clipe, iar când auzi a ei întrebare, Brian tresări: „Știe ea de ce ești totuși lângă dânsa? Adică, știe Eva adevăratul motiv pentru care ai ales-o să-ți stea alături? Răzbunarea?”

Brian însă schiță apoi un zâmbet ironic și trist în același timp, servind din ceașca de ceai ce le fusese nu demult servită. „Permite-ți-mi să lămuresc un lucru, doamnă Evans: răzbunarea mea s-a încheiat demult se pare. Și… s-a încheiat în clipa în care inocența ei mi-a atins pieptul dezgolit. Îmi cer scuze dacă spunând asta par a fi nepoliticos. Dar… nu-i decât adevărul.”

„Nu sunt însă sigură că Eva v-a gândi la fel aflând despre asta, căci femeile sunt întotdeauna sensibile când vine vorba să fie alese drept obiect al unei răzbunări și nu ca principal obiect al adorației bărbaților iubiți. La fel sunt sigură că nu i-ați vorbit încă despre asta. Dar… ar trebui s-o faceți și cât de curând de altfel. În caz contrar va afla de la altcineva și va fi mult mai dureros decât să afle de la dvs.”

„Și-aveți dreptate din nou: că nu i-am spus, dar că ar trebui s-o fac. Și-o s-o fac: în momentul în care-mi va deveni soție.”

„Soție?” întrebă Beatrice încurcată. „Nu cred că Sophie va gândi la fel, căci să nu uităm totuși că sunteți extrem de legat de doamna Anderson Bell și că aveți un viitor prosper alături de ea. În timp ce trăind alături de Eva puteți avea un viitor pe care să-l regretați ulterior.”

„Și totuși o iubesc enorm pe Eva. Și tocmai din această cauză …”

„Iubirea-i un lucru abstract, domnule Beneath, în timp ce averea și puterea sunt ceva palpabil. Iar acum că am atins acest subiect aș vrea să-mi spuneți dacă sunteți pregătit să lăsați totul în urmă din cauza unui capriciu născut dintr-o inimă slabă, care tremură ca frunza în vânt în fața iubirii și de sunteți dispus să pierdeți totul pentru un ideal?! Căci sunt mai mult decât sigură că e ceva la care posibil să nu vă fi gândit nicicând: faptul că vă doriți idealul, trăind totuși ceva banal poate.”

„Știu că aveți dreptate spunând asta, doamnă Evans. Dar totuși: cele două lucruri nu pot fi comparate, la fel cum beneficiile vieții și ale morții nu pot fi nici comparate, nici echivalate. Și, spunând asta, mă conving încă odată că suntem atât de similari, căci ambii am trăit mereu cu dorința în suflet de-a fi persoana dragă a cuiva, de-a strânge în brațe un copil și de-a avea o familie alături de persoana iubită, să simțim că ne întoarcem într-un regat atunci când intrăm în propria casă și nu că suntem înconjurați din toate părțile doar de curenți de aer polar. Chiar și așa, cred că avem și ceva diferit: eu am gustat din cupa fericirii și știu cum e să fii cu adevărat iubit. Despre dvs., doamnă Evans, nu pot spune acest lucru. Sau cel puțin nu-s la curent cu așa ceva.”

„Cu toate acestea însă veți fi forțat să gustați și din cupa amărăciunii, domnule Beneath: de societate, de Sophie, și chiar de dvs. însuți când vă veți fi forțat să beți din ea într-un final, în clipa în care veți înțelege că viața se trăiește înconjurat de prieteni influenți și nu de iluzii. Cel puțin așa se trăiește viața cu care suntem noi obișnuiți,” fu răspunsul lui Beatrice care se ridicase în picioare, ascultându-l pe Brian vorbind, și făcu câțiva pași prin cameră. „Și de vă vorbesc despre asta e pentru că am experimentat-o pe propria piele. Și eu ca și dvs. am încercat să plec. Odată. Da, am încercat nu să plec, dar să fug de tot și să las totul în urmă. Ba chiar poate nu doar odată am încercat, ci de zeci de ori. Dar de fiecare dată am înțeles că deși nu eram vinovată de-a mea durere și suferință, eram totuși vinovată în ochii societății pentru că încercasem să-mi părăsesc soțul și a mea casă. De aceea și m-am întors de fiecare dată înapoi: din cauza societății, ca să nu fiu blamată apoi pentru destrămarea căsniciei mele, ca un adevărat criminal.”

„Cu toate acestea însă, doamnă Evans, eu sunt mai mult decât pregătit să-mi asum acest risc, tocmai pentru că știu că am așteptat atât de mult un miracol ca acum când acel miracol e lângă mine să-l las pur și simplu să-mi scape printre degete. Tocmai pentru că-mi doresc prea mult fericirea, n-o să fac un pas în spate, n-o să renunț, căci atât eu, cât și Eva merităm să trăim fericirea. Și… nu-mi doresc să trăiesc fericirea în timp ce ea-mi stă alături doar ca amantă. Vreau s-o văd fericită stându-mi alături ca soție, iar pentru a-mi îndeplini acest vis trebuie s-o iau din casa Christinei cu orice preț.”

„Christine, Christine, Christine,” strigă deodată Beatrice, oprindu-se în mijlocul camerei. „Sunt atât de sătulă să aud acest nume în ultimul timp. Și… dacă tot am ajuns să vorbim despre ea: cum o poate ea controla pe Eva de fapt de trebuie să fii tu prințul pe cal alb care s-o salveze?”

„Ținând-o ca sclavă în casa ei, căci… Alfred Stonebridge și-a vândut fiica „Furnicilor Roșii,” pentru a-și putea plăti datoriile la jocurile de noroc.”

„A vândut-o?” întrebă Beatrice cu vădită mirare în glas, așezându-se din nou pe scaun, lângă Brian. „Știam că Alfred Stonebridge e un mizerabil, dar n-am crezut că într-atâta. Cum naiba a putut el să-și vândă propria fiică?”

„A făcut asta din cauza mea, căci… mie avea cel mai mult să-mi dea după ce pierduse la poker. De fapt, el pariase pe tot ce deținea atunci când a jucat ultimul joc cu mine: inclusiv pe Eva.”

Auzindu-l vorbind astfel, Beatrice se cutremură și un val de scârbă-i năvăli în stomac, auzind despre cât de cruzi pot fi bărbații când vine vorba de răzbunare, căci își aminti dintr-o dată de cele întâmplate între Baron și Alfred cu șaisprezece ani în urmă. „Are cumva de-a face cu cele întâmplate cu Helen?” întrebă ea în cele din urmă.

„Parțial, căci deși am fost eu cel care a început acest joc stupid, încăpățânându-mă să nu-l iert pentru cele făcute tatei, Alfred Stonebridge e totuși mult mai încăpățânat decât mine. De aceea a preferat să-și vândă fiica, decât să mă accepte în familia lui. De aceea el a preferat s-o vadă amanta multora, decât a mea soție. Dar, sunt mai mult decât hotărât să-i demonstrez că se înșală amarnic și că de-mi propun ceva pot avea prin propriile mijloace: vrea el sau nu vrea asta.”

„Totuși: consider că pentru a vă atinge acest țel trebuie să înfrângeți doi dușmani, și nu unul – pe Alfred și pe Christine în același timp.”

„Da, știu, dar trebuie să-mi accept propria greșeală și adevărul vieții,” murmură Brian, privindu-și vârful încălțărilor negre, căci făcea asta ori de câte ori se simțea vinovat de ceva, iar cele spuse de Beatrice nu doar că-l făcuseră să simtă acea vină ucigătoare în suflet, dar și să înțeleagă cât de greșit fusese atunci când se decise să se joace cu viața unei persoane inocente, asemeni unui înger, așa cum era Eva.

Și m-ai înțelese Brian un lucru în acel moment: că risca enorm vorbindu-i Beatricei despre ale lui planuri, trădând-o pe Christine astfel. Dar… trebuia totuși să-și asume acest risc, căci știa prea bine rivalitatea dintre doamna Evans și Christine și, cum și-o dorea pe doamna Bircham moartă pentru cele făcute Evei și nu doar învinsă, Brian decise chiar să calce pe cadavre de trebuia numai să-și atingă acel obiectiv.

„Bine atunci,” spuse dintr-o dată Beatrice, iar al ei răspuns îl miră nespus, căci nu se așteptase ca ea să accepte atât de ușor. „Voi intra în al tău joc, căci și eu ca și tine am niște facturi vechi care vreau să-mi fie plătite de Christine Bircham și Luis Chesterman. Numai că: vom face totul așa cum vreau eu, căci nu m-ai sunt dispusă să-i suport mai mult.”